Liniste

Posted on | February 1, 2010 | 1 Comment

Contemplam luna septembrie si  imaginea ei in mentalul comun. De la atentatele din 2001 incoace, septembrie pare a fi in mintea noastra doar nine-eleven. Si cand spunem cuvintele astea vedem in fata ochilor distrugere, foc, fum, demolare, sfarsit.

Ma gandesc ca, intr-un fel sau altul, toti avem un nine-eleven al nostru. O zi cand tot a fost ras la pamant, cand ai pierdut tot ce aveai, cand viata, asa cum o stiai pana atunci, a incetat doar ca sa reinceapa intr-o noua forma,  sub noi sperante sau spaime.
Si ca toti, am si eu nine-eleven-ul meu. Din intamplare e tot in spetembrie, pe 3. In acea zi s-au daramat cladirile mele, atunci tot ce aveam a fost ras la sol si, asa, cu sfuletul ars, inca fumegand, a trebuit sa o iau de la zero. Fix de la zero. Si la propriu si la figurat. Fara bani, fara viata profesionala, aproape fara prieteni, fara iubire. Un fel de ground zero. My ground zero.

Am crezut ca dupa 3 septembrie nu o sa mai pot sa plang si asa a cam fost. In toate lunile care au trecut pana acum, nu prea am plans. Simteam nevoia sa plang, voiam sa plang cat sa ma descarc de toate lucrurile rele pe care le purtam cu mine, dar mai mult de doua-trei lacrimi smiorcaite nu ieseau niciodata.

Ieri am plans cu adevarat pentru prima data de atunci. Am plans “sanatos.” Cu motiv la inceput, am plans despartirea, pierderea. Apoi am plans fara motiv. Am plans din nou “sanatos”, cu lacrimi mari, am plans a relaxare, a desprindere, a lasare in urma a ultimelor ramasite de rau. Raul acela care mai ramasese din 3 septembrie undeva latent in mine.

Acum cred ca mi-e bine. Nu foarte bine. Dar totusi mai bine. Si cred ca o sa fac fata, nu o sa cad nici de data asta. Mi-e dor, mi-e foarte dor, dar ma simt eliberata, impacata cu tot ce s-a intamplat in ultimele 5 luni.

Si nu sunt bantuita de ura sau de dorinta de razbunare. E in sfarsit liniste.

Photo credits: www.viiphoto.com/pictures/JamesNachtwey/JN-NineEleven-New/JN-NineEleven-new-000.jpg

Comments