Cicatrice

Posted on | February 8, 2010 | No Comments

Cand l-am cunoscut pe Iulian era aprilie, un aprilie destul de friguros si inca purtam plovere si bluze cu maneci lungi, inca stateam la adapostul straturilor peste straturi de material. Pielea ne era ascunsa si orice semn, orice cicatrice stateau bine pazite, pastrandu-si secretele.

Mai tarziu, cand ne-am descoperit, el si-a trecut degetele peste cicatricea pe care o port mandra pe spate, fix la baza coloanei, iar eu am atins usor, curioasa semnele pe care le ducea cu el pe mana stanga.
Mai multe crestaturi mici, unele dupa altele insirate pe antebrat, subtiri ca niste taieturi lasate de o coala de hartie, tesutul cicatrizat mai alb decat restul pielii lui.

Cand l-am intrebat ce sunt, mi-a raspuns (imi parea ca fara sa se ascunda) ca el le-a facut. Dar nu a explicat. Iar eu am ramas cu intrebarile.

Poate le-a facut ca sa il doara, imi spuneam, sa il doara acolo si sa uite ca il doare altceva mai tare, mai rau, slabiciunea lui, dependenta lui, lacrimile parintilor. Poate a taiat in carne ca sa isi aduca aminte ca exista sau, poate,  ca sa nu mai existe.
Poate a crestat fiecare adancitura fixand rosul sangelui, albul pielii, sperand ca asa taie tot raul, toata uratenia din el, lasitatea, abandonul, boala.
Poate te simti urat, prost, gras, oribil, un ratat, un rahat si de ce te-ar iubi cineva si toate astea dor si vrei atunci sa te doara altceva, atlceva ce se poate vindeca.

Mult timp nu am inteles, dar urmele acelea pe piele mi-au lasat cicatrice in ganduri, iar Iulian a crestat apoi, una dupa alta, mici urme in sufletul meu, cicatrice pe care eu le port acum cu mine, ascunse sub carne, sub piele adanc.

Timpul trece si vindeca. Si noi oameni invata cum sa taie, crestaturi si mai adanci sub pielea ta, sub carnea ta, in sufletul tau, crestaturi la rand, in rand cu cele dinainte.

Iar atunci intelegi. Intelegi ca atunci cand tot s-a dus, cand te simti mic si urat si nedemn sa fii iubit, vrei sa te doara altundeva, sa te sfaisii de usturimea in carne vie ca sa uiti ca durerea de a fi dat la o parte ustura mai tare.
Si te uiti la pielea alba de pe mana si te intrebi: Cum ar fi daca aici as pune, una dupa alta, mici, subtiri ca facute de o coala de hartie, cateva taieturi, destule cat sa uit?

Si ce e lucrul asta care te impiedica s-o faci?

Photo credits: CherylRainfield.com

Comments