My WordPress Blog

Despre mine

Mona-Silvia Timofte - fotografie portretColecționară de amintiri și vederi care au călătorit zeci de ani în timp, amatoare de filme alb-negru sau cu bătălii inter-stelare, sunt creativă, organizată, înclinată către arte, mult prea atentă la detalii și pasionată de scris. Mai rar, în scurte momente de încredere în mine aproape oarbă, spun despre mine că sunt perseverentă, puternică, adaptabilă și un bun observator al firii umane.

Cred că ceea ce fac astăzi –  idei, valori, proiecte – este rezultatul ultimilor ani de liceu petrecuți în Statele Unite și a periodei boeme trăite într-o mansardă cu geamul spart, în Londra, studiind la Wimbledon School of Art. Creditez această etapă din viața mea cu nonconformismul care mă caracterizează, dar și cu nevoia de a testa metode noi pentru a face lucruri obișnuite.

În România, dintr-o încurcătură prea lungă pentru a fi povestită pe scurt, am absolvit în anul 2006 Institutul Bancar Român în loc de Istoria Artei. Deși, timp de patru ani, am studiat cu multă perseverență finanțe, statistică și economie, parcursul meu profesional a ocolit băncile și m-a adus înapoi la primele iubiri, artele și educația nonformală.

În 2007 am lansat Gențile SilViei, un magazin online de genți handmade, lucrate, pictate și brodate în întregime de mine, primul proiect în care am investit tot ceea ce aveam și știam, fiind ferm convinsă că voi reuși. Timp de trei ani, Gențile SilViei m-au însoțit pe un drum cu suișuri și coborâșuri din care am învățat că nu pot fi fericită decât dacă fac acele lucruri în care cred.

Între 2011 și 2015 am colaborat cu Muzeul Național de Artă al României, unde am conceput și livrat programe educative pentru copii și adolescenți și unde am coordonat programul de voluntariat pentru liceeni CADO – Consiliul Adolescenților la MNAR. Am lucrat pentru Opera Națională din București, unde am implementat proiectul “Călătorie în lumea operei”, și am fost lector al Fundației Calea Victoriei, unde am susținut ateliere de istoria modei, bune maniere și tehnici de machiaj.
Pe lângă formarea ca educator muzeal, sunt și consultant în carieră GCDF și trainer, ceea ce s-ar putea să mă califice drept “vânătoare de acreditări” și “colecționară de diplome”.

Mona-Silvia Timofte la Opera Națională din București, susținând o vizită ghidată interactivă pentru copii

În prezent, prin departamentul de studii la distanță al University of Leicester, urmez un program de master în cadrul Școlii de Studii Muzeale, lung și complicat numit Learning and Visitor Studies in Museums and Galleries, dar care practic și pe scurt se ocupă cu analizarea manierelor în care vizitatorii învață în muzee.

Acest colț virtual ce îmi poartă numele nu este pentru mine doar un blog, este și o cutie unde strâng amintiri și întâmplări, proiecte în care am fost implicată și întâlniri cu oameni care mi-au făcut cadou din ideile și cuvintele lor. Împărtășind experiențele și poveștile mele celor care se vor opri aici să citească, caut acele conexiuni cu cei din jur prin care ne putem accepta unii pe alții exact așa cum suntem.